Inelia Benz

Click aici pentru prezentarea video

 



10 martie 2011

Bill Ryan (Bill): Salutare! Sunt Bill Ryan de la Project Avalon. Iar filmul pe care îl vedeţi acum este un interviu cu una din cele mai remarcabile femei, pe care am cunoscut-o în ultima vreme, şi care mi-a devenit prieten apropiat.

Subiectul acestui interviu este misiunea ei pe această planetă, capacităţile pe care le posedă ea, care sunt extraordinare şi semnificative. În cele 100 de minute care urmează, ea ne prezintă, în detaliu, ce poate face şi ce a făcut deja. Întâmplările amuzante şi problemele pe care le-a trăit când era fetiţă, şi ce face ea acum, în mod responsabil, cu puterile ei considerable. Aceasta e o poveste extraordinară pe care v-o recomand să o ascultaţi până la capăt. Motivul pentru care fac această scurtă introducere acum este pentru că e important de subliniat că cele mai extraordinare capacităţi psihice enumerate în acest interviu nu sunt darurile unei persoane extraordinar de speciale, la care noi nu putem măcar aspira. Aceste daruri sunt prezente în toate fiinţele umane, înnăscut. Acesta e mesajul Ineliei către noi. Ea spune că, deşi vine dintr-un loc neobişnuit, să zicem... Iar asta e o misiune neobişnuită, e o viaţă nobişnuită. Darurile cu care e înzestrată sunt omeneşti. Iar mesajul pe care ea vrea să-l înţelegem noi toţi este că aceste daruri sunt zestrea noastră din naştere, pe care stăpânii planetei nu vor ca noi să ştim că le avem. Iar ei înşişi le folosesc, desigur.

O altă remarcă importantă asupra acestui interviu este că magia – în lipsa altui cuvânt mai potrivit – este interesantă şi spectaculoasă, şi a fascinat fiinţele umane de generaţii, mii de ani de-a rândul, din motive lesne de înţeles. Nu e un scop în sine. E important de înţeles că, aşa cum spune Inelia, aceste însuşiri vor fi câştigate ca produse secundare de către cineva care s-a angajat pe o cale spirituală autentică. Şi, desigur, mulţi dintre marii maeştri ai multor tradiţii vor confirma. Ele sunt interesante, dar nu sunt un scop în sine. Şi nu sunt menite a fi obţinute ca ţel principal. Ar fi o capcană, o fundătură, care, de fapt, nu duce nicăieri, cu excepţia satisfacerii vanităţii.

Pe măsură ce veţi asculta povestea Ineliei veţi constata că nu există pic de îngâmfare în ea. Ea îşi deapănă povestea într-o manieră prozaică, realistă, pe care o puteţi adopta şi voi. Şi voi aveţi aceste capacităţi de a schimba universul din jurul vostru. Şi voi aveţi aceste capacităţi, cum spune ea, de a vă crea propria linie temporală. Tu îţi poţi crea propriul viitor. Asumându-ne întreaga răspundere şi bazându-ne pe forţele proprii, putem crea lumea pe care ne-o dorim.

Vă mulţumesc!

***********************

Bill: Sunt Bill Ryan de la Project Avalon.

Şi suntem în data de 10 martie 2011. Mă aflu aici, cu Inelia. Inelia, ai vrea să ne spui frumosul tău nume de familie, pe care eu nu sunt în stare să-l pronunţ.

Inelia Benz (Inelia): OK. Numele meu întreg este Inelia del Pilar Ahumada Avila. Mai sunt cunoscută ca Inelia Benz.

Bill: Bun. Şi te-ai născut în Chile. Corect?

Inelia: Da.

Bill: OK. Apoi, ca să scurtăm povestea, care e un alt subiect, ai plecat din Chile ca refugiat. Corect?

Inelia: Corect. Da.

Bill: Şi ai ajuns, în cele din urmă, în Anglia. Este adevărat?

Inelia: Ne-am stabilit la Nottingham, în Anglia. Cum s-ar spune, am crescut acolo. Am locuit colo câţiva ani buni. Apoi am mers... Am stat în Irlanda 9 ani. Am făcut facultatea în Irlanda. Apoi m-am întors în Chile vreo 2 ani, ca adult, ca să rezov nişte probleme de familie, legate de nişte proprietăţi. Pe urmă am locuit în Spania câţiva ani, apoi din nou în Anglia. Acum, de 6 ani sunt în Statele Unite.

Bill: Cum au fost posibile toate astea, căci arăţi ca şi cum ai avea 22 de ani? [chicoteşte]

Inelia: Oh, OK. Păi, nu întreba o doamnă câţi ani are... [râde]

Bill: [râde]

Inelia: Deci, n-am să-ţi spun. Dar nu sunt tânără.

Bill: Nu eşti tânără...

Inelia: Mulţumesc, oricum.

Bill: OK. Deci: motivul pentru care vorbesc acum cu tine... Şi am vrea să vedem dacă putem descrie unele lucruri pe care le-ai făcut, pe înţelesul tuturor. Tu eşti – dacă pot spune aşa – una din cele mai extraordinare persoane pe care le-am întâlnit. Şi am întâlnit oameni extraordinari la viaţa mea... Şi, din câte înţeleg, tu nici măcar nu te descrii ca o persoană, în sensul amuzant al cuvântului. Asta va suna cam ciudat celor care ne văd acum. [râde]

Inelia: [râde] Corect. Da. Da, pentru că... Atunci când mă uit la o persoană sau când privesc oamenii de pe Pământ... în mod normal – şi nu e valabil întotdeauna – e vorba despre un suflet sau, ca o scânteie de divinitate care intră pe o linie de timp-spaţiu. Şi care a trecut de la Unimea completă la o perioadă de, poate, o mie – nu ştiu câte vieţi – dezvoltîndu-se într-un individ şi dezvoltîndu-se într-o făptură conştientă, care este separată de Unime. Iar asta... Când privesc oamenii de pe planetă... Asta s-a mai întâmplat uneori pe Pământ. Mulţi oameni şi-au făcut întreaga traiectorie pe planeta Pământ.

Iar acum asistăm la mii dacă nu milioane, de oameni care şi-au efectuat traiectoriile pe alte planete, şi acum se încarnează pe Pământ, ca să parcurgă aceste lucruri uimitoare care se petrec aici, chiar acum. Şi cum şi... Deci, aş considera că unul din aceste suflete a evoluat prin spaţiu şi timp, pentru a deveni o făptură conştientă, ca o persoană sau o fiinţă. Corect?

Şi nu m-aş descrie pe mine astfel, pentru că eu am venit direct, fără nicio evoluţie, la această dată, ca să îndeplinesc o anumită însărcinare pe planetă, chiar acum. Iar când acea treabă va fi fost făcută, acea individualitate, acea... singularitate care este această persoană pe care o vedeţi nu va mai exista. Deci, conceptul de persoană sau suflet nu e prezent.

Bill: OK. Cineva care ne vede acum ar putea avea o dublă reacţie. Tu nu spui doar că n-ai mai fost încarnată aici, pe această planetă, vreodată, dar n-ai mai fost nicăieri, niciodată, în universul fizic, nicăieri în întreaga matrice a existenţei, aşa cum este ea, niciodată. Tu eşti absolut nouă aici.

Inelia: Corect. Eu am intrat în matricea timp-spaţiu – e cuvântul potrivit – cu jumătate de oră înainte de a mă naşte.

Bill: Corect. Şi mai ştii – asta mi-ai spus înainte de a începe să filmăm – că nu te vei mai încarna încă o dată. Tu eşti aici într-o... misiune specială. Pot să-i spune misiune?

Inelia: Da. O poţi numi misiune. Da.

Bill: OK. Tu eşti aici ca să faci nişte lucruri care trebuie făcute.

Inelia: Corect.

Bill: Şi ai venit direct din... Iată că ne luptăm cu cuvintele. Ai venit direct de la Sursă, direct din Unime, direct aici, într-un corp uman.

Inelia: [dă din cap în semn că da]

Bill: Şi operezi, prin urmare, într-un mod foarte diferit de fiinţele umane, care au fost aici de milioane de ori/vieţi.

Inelia: Da. Da. Şi întreaga mea... traiectorie timpurie, şi până acum... şi încă mai continuă, este învăţarea sau funcţionarea în interiorul unui punct de vedere individual, unui corp individual. Şi într-un timp-spaţiu construit liniar, lucrând cu el, fiind capabilă să funcţionez în limitele lui, pentru că acolo e misiunea mea. Prin urmare, traiectoria mea a fost să învăţ să fac asta, şi nu invers, cum ar gândi oamenii în mod normal.

Bill: Şi asta trebuie să fi fost deosebit de fascinant, să vin de nicăieri şi nicicând, direct într-o fetiţă pe această ciudată planetă Pământ, fără manual, instrucţiuni sau informaţii despre cum trebuie să fii sau care e menirea ta.

Inelia: Da. A fost... Este, cu siguranţă, o provocare. Iar provocarea principală a fost reacţia celor din jurul meu faţă de mine. OK? De exemplu, n-am avut anumite unelte. Am venit cu unele unelte. Am putut "descărca" informaţii. Deci, dacă nu înţelegeam ceva, puteam să mă conectez la cunoaşterea colectivă şi să obţin acea informaţie.

Vorbeam... conform spuselor unei mătuşi, vorbeam o spaniolă perfectă. Era, de fapt... Nici măcar nu aveam accent chilian, când aveam doar 9 luni, ceea ce pentru ea... a fost complet speriată de acest fapt. Dar se pare că nimeni n-a mai observat. Şi asta pentru că eu încercam să înţeleg ce spuneau oamenii, şi ce încercau ei să comunice şi eu nu puteam. Pur şi simplu am "descărcat" limba. [râde] Şi am folosit-o.

Din nefericire, acum nu mai pot face aşa ceva cu limbile. E unul din lucrurile pe care nu le mai pot face, dar pentru alte lucruri pot. Pe măsură ce creşteam – cred că asta e o parte din felul în care funcţionează sistemul – că puteam să... Lucrurile de care am nevoie, le obţin, dar dacă ceva, dacă fac ceva doar aşa... doar pentru că e ceva care mă pasionează, dar nu e necesar, atunci nu pot să fac.

Bill: Dacă e necesar, "descarci" programul de care ai nevoie ca să-ţi faci treaba.

Inelia: Corect.

Bill: Dar dacă doar eşti curioasă, atunci nu funcţionează.

Inelia: Nu merge. [chicoteşte] Nu se întâmplă.

Bill: OK. A fost un moment despre care mi-ai povestit acum vreo două săptămâni... A fost o dată când te-ai trezit vorbind... ţi s-a spus că ai vorbit portugheza perfect şi altă dată când ţi s-a spus că ai vorbit ruseşte perfect.

Inelia: Corect. [tuşeşte]

Bill: Şi nici măcar nu ţi-ai dat seama.

Inelia: Da. Pentru mine, eu credeam că vorbesc engleza. Corect? Pentru mine, când privesc înapoi, la amintirile mele, eu vorbesc engleza. Dar pentru martori, eu vorbeam cealaltă limbă, care, pentru mine, e ca... OK. Îi cred pe cuvânt, am citit despre asta şi am aflat că mai există şi alţi oameni care pot face lucruri de acest gen. Dar e ca şi cum ar veni probe din ltă parte... Nu e ceva care să spun "Da, eu pot face asta." pentru că, din punctul meu de vedere, eu vorbeam în engleză.. [râde]

Bill: Da. Sigur. Nici măcar nu era ceva conştient.

Inelia: Da. Nu. Şi întotdeauna a fost o situaţie când cealaltă persoană avea nevoie de ajutor.

Bill: OK.

Inelia: Deci, era vorba de o persoană foarte bolnavă. El era... Avea o boală incurabilă. Atunci a fost prima dată când eu... când s-a întâmplat. Se pare că vorbeam cu acea persoană în portugheză de ore întregi, habar n-aveam. Şi alţi oameni, la fel, ei apăreau pentru ajutor sau sfat. Iar ultima oară a foast foarte simplu. Erau nişte oameni în metroul din Madrid, care se rătăciseră.

Bill: Mm-hm.

Inelia: Erau în metro şi erau complet rătăciţi, această familie. Şi eu m-am dus să-i ajut. Am început să le dau indicaţii, le-am arătat cum să folosească harta şi unde trebuiau să meargă, totul. I-am lăsat bine dispuşi, mi-am luat la revedere şi m-am întors la locul meu. Şi persoana care era cu mine zice, "Ştiai limba rusă, cum, unde ai învăţat ruseşte? Ştii că ai vorbit cu ei ruseşte?" Eu am zis, "Nu." [râde]

Bill: [râde] Ce poveste minunată!

Inelia: Da. [chicoteşte]

Bill: Mai e o altă poveste minunată, pe care te rog s-o spui. Trebuie să spun aici, pentru filmare, că am stat de vorbă câteva săptămâni cu Inelia despre întâmplările din viaţa ei şi n-am ajuns încă să mi le povestească pe toate. Sunt atât de multe! Una care zic eu că e foarte clară este când erai fetiţă şi tot cădeai.

Inelia: [râde] Ah, da. Unul din lucrurile pe care am încercat să le fac, pentru că trebuie să înţelegi, eu am venit cam cu jumătate de oră înainte de naşterea corpului meu. [îşi curăţă gâtul] Deoarece… Şi apoi, a trebuit să fie o încuviinţare a corpului pentru ca spiritul meu să poată intra, deoarece nu a fost una din încarnările voastre obişnuite, unde sufletul e acolo, în aşteptarea corpului, sau… e ca şi cum… este o legătură între ele, etc. Şi sosise momentul pentru a cere încuviinţarea corpului de a continua… Ca şi cum ar fi întrebat: “Să facem asta?” [râde] Şi a fost un “da” hotărât.

Dar a fost complet diferit faţă de cum văd eu fiinţele umane că funcţionează Pentru că eu am intrat în corp şi habar n-aveam cum să-l conduc. Corect? Deci, corpul… Un fel de inteligenţă a intrat în corpul fizic, să-l anime, să-l facă viu, să-l facă să funcţioneze şi să respire, etc. Iar eu eram undeva în exterior. Şi voiam să-l pun în mişcare cumva, dar nu ştiam cum. Şi nu aveam “Manualul de utililzare”. M-am uitat în el, era ca un computer care trebuia programat. Corect? Trebuia să învăţ cum se mişcă braţele, cum să apuc obiecte cu mâna, să vorbesc şi să comunic, să-mi înclin capul când… Mă interesa ceva ce se petrecea acolo şi nu ştiam cum să întorc căpşorul în acea direcţie, ca să pot vedea. Corect? Chestii de genul ăsta.

Dar eram… Din acel moment, Eu nu eram în interiorul… Organele vizuale, erau în afara corpului în spatele capului, din acel moment. Şi singurul lucru care s-a schimbat a fost că încercam să mişc braţele ca o păpuşă, şi nu mergea de loc, iar corpul era nemulţumit.

Parcă mi-ar fi spus: “Nu, trebuie să intri şi să muţi braţele din interior.” ca şi cum aş fi intrat într-un costum. Deci am făcut asta, dar n-am făcut-o dintr-un punct de vedere. Nu aveam punctul meu de vedere, ci doar ca o energie care intra. Deci am putut să mişc braţele şi picioarele. Parcă aş fi programat corpul cum să funcţioneze, chestii de-astea. Foarte mecanic. Exact ca şi cum aş fi scris un program de calculator. Pentru mine aşa a fost!

Anii treceau şi eu vedeam totul. Aveam o vedere spaţială, 360°de jur împrejur şi sus-jos [ca o cupolă] vedeam tot ce se întâmplă în jurul meu. Şi cădeam mereu, pentru că punctul meu de vedere era pe aici, pe undeva. Deci, nu vedeam ce e în faţa mea, de exemplu, când mergeam pe stradă. deoarece capul îmi stătea în cale. Corect? Deci, continuam să cad şi… în permanenţă aveam genunchii juliţi şi faţa zdrobită. Buzele îmi erau mereu umflate, deoarece cădeam în cap.

Atunci, într-o zi mama a spus: “De ce nu-ţi foloseşti ochii? Foloseşte-ţi ochii. Uită-te în faţă.” Iar eu i-am spus: “Păi nu pot!” Pentru că, atunci când priveam prin ochi, parcă priveam prin două găuri de ac, prin care vedeam doar foarte puţin. Şi ea zice: “Ce faci acum?” Iar eu zic: “Păi, acum văd totul.” Iar ea… Apoi din nou… Era ca şi cum… Nu-mi mai aduc aminte conversaţia exactă, dar a fost ceva de genul, “Intră imediat în corp şi foloseşte-ţi ochii!” Era ca… Cred că era chiar înainte să merg la şcoală, deci aveam vreo 4 ani. Când eşti copil, la 4 ani, faci ce-ţi spune mămica.

Pentru mine, a fost oribil. Aşa am făcut. Şi a fost… Nu vedeam mai nimic. Trebuia să-mi îndrept capul în toate direcţiile ca să pot vedea ce se petrece. Şi nu puteam să-mi întorc capul de jur-împrejur, deci nu vedeam ce se întâmplă în spatele meu. Am fost parcă năucită multă vreme. Dar n-am mai căzut, pentru că puteam vedea ce se petrece în faţa mea. [râde]

Bill: Chiar şi acum poţi să-ţi părăseşti corpul când doreşti, hoinăreşti un pic prin univers şi vezi tot ce vrei să vezi. Corect?

Inelia: Da. Da. Şi cam trebuie să fac asta, deoarece e… Altfel e un pic cam claustrofobic, să fiu aici tot timpul.

Bill: [râde] E claustrofobic în acest corp uman! Da. E ca şi când ai fi prizonier într-o celulă strâmtă, această maşină. Corect.

Inelia: Da. [îşi curăţă gâtul] Aşa-i.

Bill: E ca şi cum ai fi într-o maşină cu ferestre foarte mici.

Inelia: Da. Ferestre foarte mici şi… ca şi cum ai avea urechile acoperite cu ceva, şi nu poţi auzi totul, sau să simţi ceva. E ca o deprivare senzorială. [râde]

Bill: Corect. Deci, tu ai aceste daruri extraordinare care, desigur, înţeleg că acestea sunt capacităţi naturale, pe care le au toate fiinţele spirituale. Dar majoritatea oamenilor care au fost în corpuri în milioane de vieţi au pierdut complet aceste însuşiri. Ei nu pot nici măcar… Nici măcar nu li se pare real că ei sunt acolo.

Corect. So, you have these extraordinary gifts that, of course, I understand that these are natural abilities that all spiritual beings have. But most people who've been in bodies for millions of lifetimes have completely lost these abilities. They can't even... It's not even real for them that they're there.

Inelia: Corect.

Bill: Iar tu vii proaspătă, cu acest imens bagaj de însuşiri, lucruri pe care orice fiinţă spirituală le poate face.

Inelia: Da.

Bill: Ce altceva mai poţi face?

Inelia: Trebuie să fii mai clar. [râde]

Bill: [râde] OK. E vorba de acea întâmplare minunată, când te uitai la televizor.

Inelia: [râde] Da.

Bill: E o poveste grozavă!

Inelia: Păi, sunt puţin cam ahtiată după programele TV, din păcate, în cel mai bun sens al cuvântului. Dacă cineva deschide televizorul în faţa mea, mă acaparează total… Nu mă mai pot dezlipi de el, în special dacă e un program pe dare vreau să-l văd. Dacă e ceva care nu mă interesează, pot pleca. Dar dacă e un film… Normal, filmele sunt… sunt specatacole, cele de la History Channel… ceva care-mi captează atenţia, nu mă pot dezlipi de televizor. Şi eu… Dacă vine cineva şi încearcă să schimbe programul, devin un pic nervoasă. [râde] Nu sunt furioasă, dar îi opresc.

A fost acest incident. Era în 19… Nu, era în 2001 cred, Şi urmăream un spectacol. Şi persoana asta intră şi apucă telecomanda. Şi-l văd cu coada ochiului, Pentru că mă uitam la spectacol Şi zic: “Nu schimba canalul.” Da? Şi el zice; “Păi am venit acasă să mă uit la… bla-bla.” Şi dă să schimbe canalul. Am zis: “Nu atinge telecomanada!” Şi el era pe punctul de a apăsa pe buton, când, Dintr-o dată, o aruncă pe jos şi ţipă: “Au! Au!” Şi se uită la ea, ca şi cum ar fi zis “M-a fript!” Apoi ridică telecomanda, o deschide Şi era topită înăuntru. Şi zice: “De ce-ai făcut asta? Nu puteai să-mi spui?” Eu am zis: “ţi-am spus să nu atingi butonul.” [râde]

Bill: [râde]

Inelia: Asta a fost doar una dintre ele. E ca o…

Bill: E ca o reacţie. A fost o reacţie.

Inelia: Da, a fost o reacţie.

Bill: Oh. [râde]

Inelia: “Nu te atinge de telecomanda mea!” [râde] Într-adevăr. Adică chestiile alea există. Şi nu trebuie folosite ca atare.

Oricine ajunge la un anumit nivel de conştiinţă poate face aşa ceva. Face parte din zestrea umană. Nu e ceva pe care s-o fi adus din exterior. E bine fixată în orice fiinţă umană. Şi este o parte a zestrei umane care e oprimată, suprimată şi invalidată în fiecare. Iar oamenilor li se spune că aceste însuşiri nu există, că ei nu sunt în stare să facă aşa ceva.

Şi un tipar pe care l-am văzut şi care e interesant, e că cineva care s-a angajat pe un drum spiritual de a se ilumina… ca spre… o evoluţie spirituală, un drum de evoluţie spirituală, întotdeauna va dezvolta, fără dubii, toate aceste însuşiri. Fără doar şi poate. Dar cineva care alege un drum lăturalnic pentru a-şi dezvolta însuşirile, fără a-şi dezvolta latura de evoluţe spirituală… Deci ei nu… Ele nu merg împreună, dar cumva, persoana care alege cărarea unei evoluţii spirituale va căpăta întotdeauna aceste însuşiri.

Bill: Apare în mod natural, ca un produs secundar.

Inelia: E un produs secundar natural al dezvoltării într-un fel spiritual.

Bill: Da.

Inelia: Şi… Dar cineva care doar vrea să înveţe telekinezie şi ce-o mai fi şi să mişte obiecte de colo-colo… să citească gândurile oamenilor, sau să facă vedere de la distanţă. Şi să… De fapt, ei reuşesc… Oricine poate face asta. Pot porni să înveţe aceste lucruri. Şi există unelte şi cărţi extraordinare care îi pot învăţa să facă aceste lucruri. Dar ei nu pot… Ei nu-şi dezvoltă neapărat spiritul când le fac.

Bill: Am înţeles perfect.

Inelia: Da.

Bill: Iar capacităţile tale telepatice trebuie că sunt foarte avansate. Probabil că poţi intra în mintea oricui şi citi ce vrei de acolo.

Inelia: [oftează] Corect. E un mod interesant de a pune problema, pentru că telepatia nu constă în a intra în mintea cuiva şi a vedea ce e acolo. Pentru că nu mintea persoanei e cea care păstrează amintirile, sentimentele şi emoţiile. Deci, chiar privind lucrurile în acel mod, poţi fi foarte limitat în capacităţile telepatice. Ai putea citi cărţile de joc într-un… Dacă cineva joacă cărţi, poţi să te uiţi în cărţile lor, pentru că ei le privesc în acel moment. Corect?

Cineva poate spune că Inelia poate citi gândurile. Orice ar încerca ei să ascundă iese la suprafaţă…

Bill: [râde tăcut]

Inelia: …chiar în faţa lor. Lucrul acela va fi emis şi eu îl pot recepţiona. Dar funcţionarea reală a telepatiei se bazează pe… Este… Cel mai bun mod în care pot descrie ar fi…

Bill: Este o îmbinare, o fuziune.

Inelia: Da. E mai mult ca o uniune. O contopire a minţii… O fuziune a fiinţelor mai mult decât a minţilor, deoarece… O fuziune, probabil, chiar şi în mintea colectivă din care face parte acea persoană. Corect? Odată ajuns acolo, nu culegi neapărat propoziţii. Poţi culege fragmente vizuale, senzaţii, amintiri. Uneori chiar şi gânduri. Ceea ce gândeşte persoana exact în acel moment.

Bill: Felul în care înţeleg eu acest fenomen – din conversaţiile noastre despre el – e că temporar ieşi din tine şi devii acea persoană. Parcă devii acea persoanăşi poţi avea acces la tot ce pot avea şi ei.

Inelia: Da.

Bill: Sunt pe aproape?

Inelia: Cam aşa e, dar descrierea ta se referă, de fapt, la sesiunile pe care le fac eu, unde persoana… Spaţiul dintre cei doi indivizi… E făcut să dispară. Iar persoana aceea şi cu mine devenim una, sau, de fapt, ne-am… Dacă ar fi să spunem altfel, persoana e ridicată la un nivel de uniune, unde poate avea acces la toate aceste informaţii şi mijloace. Corect? Iar în acel moment pot avea şi eu acces la ele.

Bill: OK. Deci procesul, de exemplu, de a privi în viaţa cuiva… şi de a fi capabil să... şi de a vedea tot ce vrei să vezi, sau ce vor ei ca tu să vezi… Ca şi cum ai privi un film – poţi merge la orice moment din film.

Inelia: Corect.

Bill: Dacă ai descărcat un film şi-l vezi pe computer poţi spune, “Aşa, acum merg la acest punct, aici.”

Inelia: Da. E un pic cam… Nu e chiar aşa, pentru că dacă privim “filmul” din perspectivă temporală – de exemplu, viaţa unui om pe toată durata ei – fie în această viaţă, fie tot istoricul vieţilor lui înapoi şi înainte.

Înainte e un pic mai greu de văzut, pentru că avem atât de multe linii temporale care se ramifică în orice moment, încât un lucru pe care persoana îl gândeşte, îl spune sau îl decide va schimba acea linie temporală. Corect? Deci când privim înainte la viaţa unui om, acela e parcursul cel mai probabil dacă nimic nu se schimbă.

Dar a privi în urmă e destul de uşor, pentru că au ajuns în acest punct parcurgând… călătorind prin această viaţă. Una anume!

Ei pot merge, de fapt, în lateral şi privi la propriile lor vieţi paralele – lucruri pe care le-ar fi făcut, dacă le-ar fi făcut altfel. De asemenea, să se uite să vadă… Dacă ar vrea să facă ceva altfel, să privească o viaţă paralelă unde au făcut ceva altfel şi să vadă ce s-a întâmplat. Să obţină informaţiile necesare şi să facă acele lucruri aici, să le recreeze.

Dar a privi la viaţa cuiva e un pic diferit de ceea ce am văzut că fac alţi oameni. Paranormalii pe care i-am văzut privind la linii temporale aşa fac, cum ai spus tu, le privesc ca pe nişte filme. Ei se duc la aşa-numitele înregistrări Akashi şi le privesc aşa cum vezi un film. Pe când eu, când fac asta, eu, de fapt, merg acolo. Merg la acel punct din timp şi mă uit la acel moment, un fel de… bilocaţie. Deci eu sunt prezentă acolo.

Bill: Este şi o bilocaţie în timp.

Inelia: În matricea spaţio-temporală. Deci aş fi, de fapt, acolo şi este… Trebuie să fiu foarte atentă când fac asta, pentru că, dacă persoana respectivă are însuşiri paranormale, mă va vedea. [râde] Şi ar spune: “Erai acolo!” Mi s-a întâmplat recent. [chicoteşte]

Bill: Da.

Inelia: În clipa în care m-am uitat la o persoană, ea s-a întors către mine şi mi-a spus: “Ai fost acolo!”

Bill: Da.

Inelia: Şi bineînţeles, nu mai fusesem înainte, dar ea

s-a prins că am fost acolo în acel moment.

Bill: Da.

Inelia: Deci, trebuie să fiu foarte atentă, pentru că interferenţa mea poate avea efecte. Poate schimba trecutul. Poate schimba viitorul.

Bill: Deci, trebuie să ai mare grijă, să fii doar observator

şi să nu laşi absolut nicio urmă. Nimic.

Inelia: Fără urme. Da.

Bill: Şi acum… Whitley Strieber, în lucrarea sa, pe situl său, www.unknowncountry.com – el a fost singura persoană dintr-un număr de comentatori care au descris într-o manieră grafică, într-o noapte, cu cîţiva ani în urmă – el a avut acest vis extraordinar de intens. Şi…“vis” în ghilimele. Şi în acest vis intens el s-a trăit pe sine, unul după altul, în realităţi diferite. Într-una din ele, soţia sa… De fapt, nu-mi mai amintesc amănuntele. A fost una în care soţia sa ori era bolnavă, ori murise. Într-alta trăiau în sărăcie. Încă una, în care locuiau în alt loc, iar el se ocupa cu altceva. Aşadar, el a făcut un fel de tur în visul său intens. Toate aceste vieţi diferite. Cred că au fost şase. Cam aşa ceva. Apoi s-a întors. Şi a fost atât de şocat. Şi a fost atât de marcat de aceată întâmplare.

Aşa că a scris-o. Iar explicaţia lui, pentru sine şi pentru cititori, modul de a te gândi la o persoană mergând înainte în timp nu e ca un tren ce merge de-a lungul unor şine, ca un punct ce se deplasează înainte, ci mai mult ca un front de valuri care se sparg pe o plajă mare, lată. Iar la diferite părţi ale acestei plaje, ai aceste linii temporale diferite, aceste experienţe diferite care sunt ca un fel de… care se manifestă. Şi… ce spui, apoi, nu e numai… tu afirmi că aceasta e o realitate complet dezvoltată, dar poţi, când lucrezi cu cineva, poţi privi în lateral şi poţi vedea ce e acolo.

Inelia: Da. Da. [îşi curăţă gâtul] Adică… chiar şi ştiinţa acum acceptă realitatea cuantică, corect. Fizica cuantică vorbesşte despre realităţi multiple. Şi asta e ceva care, pentru mine, e real. Pot pătrunde în ea, în propria mea viaţă să văd diferite aspecte despre care vreau să aflu. Corect? Pot merge în altele, în care acele aspecte s-au întâmplat deja şi obţin ceva sfaturi de la cealaltă Inelie, – cum a făcut cutare şi cutare lucru. Pot fi lucruri cu adevărat practice, precum cântatul la vioară, gătitul, jocul pe bursă…

A fost distractiv, pentru că, atunci când am întâlnit-o pe Inelia cea care juca la bursă, după o discuţie scurtă, ea a zis: “Nu face asta!” “E inutil, e zadarnic. Nu juca!” Şi a avut dreptate. Am încercat să joc şi eu şi a fost un dezastru total. N-ar fi trebuit… [râde]

Bill: Deci o versiune a ta a dat sfaturi celeilalte versiuni, care este cea cu care vorbim noi în momentul de faţă.

Inelia: Exact. Şi oricine poate face asta. Oricine. Poţi crede că, bine, vreau o realitate în care să-mi fac lucrarea mea dharmică 100%. Şi, din nou, trebuie să fii cât se poate de specific, deoarece lucrarea ta dharmică va fi probabil un pic diferită în fiecare din vieţile tale paralele, dacă nu complet diferită, măcar un pic diferită. Corect? De exemplu, dacă eşti artist ai putea spune “Cum îmi folosesc eu arta să-i ajut pe oameni să evolueze, să se trezească?”, ceva de genul ăsta.

Deci e-n regulă, voi intra pe cursul vieţii în care am făcut asta, unde arta mea trezeşte oamenii, şi am succes real şi-mi pot câştiga existenţa din asta. Nu doar existenţa, dar pot obţine venituri fabuloase, pe care apoi să le reinvestesc pentru a face chiar şi mai multe lucruri [bune] în lume.

Deci poţi intra în parcursul acelei vieţi şi să ai o conversaţie lungă cu această altă persoană, care eşti tu cea care deja a realizat acel lucru. Şi te întorci cu toate aceste informaţii şi doar… faci acel lucru în această viaţă.

Bill: Deci, ce spui tu aici e că ai o mulţime de Inelii paralele care tăiesc vieţi de tipul uşilor glisante. Aceasta e o referire la filmul „Sliding Doors”, doar că aici nu avem două linii temporale. Există multe.

Inelia: Infinite.

Bill: Infinite?

Inelia: Infinite.

Bill: OK. Dar există un lucru comun pentru Inelia în toate aceste vieţi paralele: eşti aici ca să faci o anumită treabă.

Inelia: Da.

Bill: Şi nu contează că tu cânţi la vioară… …găteşti sau faci artă…

Inelia: Întocmai. [râde]

Bill: Acelea sunt un fel de… Acelea sunt lucrurile neesenţiale ale acelei vieţi. Corect?

Inelia: Corect.

Bill: Deci, pentru ce eşti venită aici? Căci până acum am vorbit despre unele aspecte periferice care sunt stranii, interesante şi fascinante pentru mulţi oameni. Dar, de fapt, pentru ce eşti venită aici?

Inelia: Am o singură sarcină, şi anume să ridic nivelul vibraţional al planetei, care e o parte a planetei, până la un punct critic, care va permite o tranziţie spre noua paradigmă, spre noul nivel de înţelegere pentru tot. Pentru planetă şi toate făpturile din ea. Fiecare piatră, fiecare insectă, fiecare persoană. Aceea e singura mea sarcină. Şi voi face orice, voi… Fundamental, da. Voi face orice să ating acest ţel.

Dacă e nevoie să ajut pe cineva care este deja trezit şi conştient şi luminat, ca să atingă un nivel de vibraţie şi mai înalt, atunci voi face asta. Dacă e nevoie să trezesc pe cineva care dormea, iar asta le va ridica nivelul vibraţional, voi face asta. Dacă e nevoie să merg într-o zonă geografică şi s-o curăţ astfel încât vibraţia să poată pătrunde aşa cum trebuie voi face asta. Nu sunt legată de ceva anume, sau… Singurul lucru pe care trebuie să-l fac este să ridic nivelul general de vibraţie. Atât!

Bill: Am un milion de întrebări să-ţi pun despre asta.

Dar ami întâi, dă-mi voie să te întreb ce vârstă aveai când ai ştiut prima dată că aceasta e misiunea ta aici?

Inelia: Întotdeauna am ştiut-o, dar dar nu ştiam cum s-o exprim în cuvinte. deoarece, în copilărie, familia mea nu aborda acest subiect. Părinţii mei erau foarte raţionali. Ei erau matematicieni şi fizicieni. Ei erau profesori. Nu erau implicaţi în spiritualitate. Nu erau interesaţi de vibraţia planetei şi chestii de genul ăsta. Deci, ca şi copil, nu am avut aparatul conceptual de a exprima în cuvinte misiunea mea aici.

Totuşi, o făceam! Dacă vedeam pe cineva bolnav, stăteam lângă el astfel încât nivelul lui vibraţional creştea. Şi am făcut asta firesc, în toată copilăria mea, în adolescenţă şi mai târziu.

Bill: Deci tu doar intrai într-o situaţie şi vindecai oamenii, ajutai oamenii şi dădeai situaţiei un impuls.

Inelia: Corect. În linii mari, da.

Bill: Şi apoi, dacă am înţeles eu bine, un pic mai târziu, ai făcut lucrări car ar putea fi privite ca fiind mult mai importante, mai fundamentale, mai vaste. Este adevărat?

Inelia: Da. Întotdeauna lucram foarte retras. Mi s-a spus de foarte devreme că trebuie să… ca şi cum aş purta o mască şi nu trebuie să arăt ce sunt eu sau cine sunt eu, pentru mulţi, multţi ani. Şi acea mască… mi s-a cerut s-o scot prin 2002 sau 2003. Înainte de acel moment lucram cu oamenii mai mult individual, faţă în faţă şi făceam activităţi psihice fără zarvă, [râde] nu spuneam nimănui despre asta.

Bill: OK. Asta ridică o întrebare – spui că “ţi s-a spus” să faci aia şi aia.

Inelia: Corect.

Bill: De către cine ţi s-a spus? Cum ţi s-a spus?

Inelia: [râde] Asta este – da, cred că asta e o întrebare foarte interesantă. Informaţia iese la iveală foarte clar, însoţită, de obicei, de evenimente sincrone astfel încât, dacă n-o observ, mi se va spune încă o dată şi încă o dată. De exemplu… o carte cădea de pe raft. Sau un copil spunea o propoziţie în acel moment, care era, de fapt, chiar titlul acelei cărţi. Radioul cânta o un cântec care vorbea despre acelaşi lucru. Deci, de fapt, mi se spuneau foarte clar nişte lucruri, dar de cele mai multe ori erau în legătură cu nişte lucruri practice.

Să zicem, “du-te în parc şi stai pe bancă”. Iar lângă tine va veni o fată care mănâncă prânzul, şi are nevoie ca tu să stai lângă ea. Eu primeam acea informaţie şi o executam. Şi desigur, fata apărea. Ca şi cum ea era semnul vizual pe care îl primisem să stea acolo mâncând, apoi să plece. Asta era tot ceea ce era necesar.

Bill: Şi poate că, adică, folosind acest exemplu cu fata de pe bancă, tu nu ştiai de ce şi nici nu vei şti vreodată.

Inelia: Corect. Şi niciodată nu am nevoie să ştiu de ce.

Bill: E doar o simplă misiune.

Inelia: Da.

Bill: OK.

Inelia: Da.

Bill: Şi eşti întotdeauna sigură, la nivelul de înţelegere că, atunci când ţi se dă o asemenea sarcină, procedura corectă e să nu pui întrebări…

Inelia: Corect.

Bill: …să nu-i atribui nicio semnificaţie, doar s-o îndeplineşti. Este adevărat?

Inelia: Da. A fost o vreme, când eram adolescentă… Ştii că orice adolescent se răzvrăteşte, da? Şi unele porţiuni din viaţa mea trebuiau să fie despre învăţarea de a fi om. Deci, a trebuit să trec prin perioada rebelă – şi m-am răzvrătit şi împotriva acestei situaţii. Parcă mi s-ar fi spus: “Trebuie să mergi foarte liniştit şi foarte gingaş şi să nu faci valuri în astral.” Deci urlam şi cântam şi dansam şi ţopăiam peste tot. [râde] Făceam mult zgomot în astral. [râde]

Bill: În astral? [râde]

Inelia: Da. [râde] Corect. OK. Chestii de-astea. Ca un adolescent, da? Şi de câteva ori mi s-a cerut să fac anumite lucruri, iar eu am zis: “Nu vreau! N-am chef! Acum mă uit la televizor!” Sau ce mai era… “Acum ascult muzică”, sau… Răspunsuri tipice… când mama… “Fă curat în cameră!” “Da, uite-acuş!” [râsete]

Şi am trecut prin toate astea la acest nivel, care e un pic comic când te gândeşti la el. Deoarece… această fiinţă, care trebuie să înfăptuiască această misiune uriaşă, şi trece prin stadiul de rebeliune adolescentină. Şi… Dar am învăţat foarte repede că nu trebuie să fac asta. [râde] Căci lucrurile luau o turnură foarte proastă când spuneam “Nu!”

Şi a fost chiar… un pic comic, presupun. Odată i-am răspuns urât mamei, şi ştiam că nu trebuie să spun asta. Nu-mi mai aduc aminte ce-a fost, dar mâna mea s-a ridicat şi [râde] m-a plesnit peste faţă, şi eu am făcut: “Au, mă doare!” [râde] Şi n-a fost ceva obraznic. A fost doar ceva ce simţi în interior. N-ar fi trebuit să spun lucrul acela. Era ceva minor.

Nu-mi amintesc ce-a fost… Probabil veva de genul… “Ai un fir de păr alb.” Mă rog. Ceva legat de înfăţişarea ei, probabil. Doar ca s-o necăjesc.

Bill: Şi imediat te-ai plesnit peste faţă. [râde] E o poveste minunată!

Inelia: [râde] Da. Aia fost una nostimă de tot. Şi m-a durut cu adevărat.

Dar alte ori, când era ceva mult mai serios şi eu nu ascultam, aveam o senzaţie de urgenţă, de genul: “Fă-o acum. Fă-o! Fă-o!” Şi era ca o urgenţă crescândă, că dacă nu o faci, se va întâmpla ceva teribil. Corect? Şi nu puteam să sting acel sentiment, deci devenea din ce în ce mai rău, şi apoi trebuia să alerg către locul acela, ca să ajung acolo. Şi apoi, desigur, ajungeam gâfâind. [râde] Deci, am înţeles foarte repede că… nu prea aveam de ales.

Nu era ceva în care să am şi eu ceva de spus. Şi apoi ajungem la celaltă latură a fenomenului. Unde e liberul arbitru, [unde e voinţa mea]? Corect? Am vorbit despre asta un pic mai devreme. Dar cu privire la lucrurile care mi se spunea să le fac, e o modalitate foarte bună de a deosebi când îţi spune ego-ul să faci ceva, dacă este ego. Dacă sunt alte entităţi negative care încearcă să preia controlul asupra ta şi să te determine să faci lucruri rele, sau poate lucruri care tu crezi că sunt bune, dar nu sunt, cu adevărat. Sau dacă vine de la Sursă, după cum aş descri-o eu.

Îi putem da multe nume, iar oamenii vor… Găsesc că oamenii o înţeleg mai bine dacă eu spun “ghizii mei”, sau “sinele meu superior” spune asta chiar acum. Iar ei înţeleg asta. Şi este adevărat! E adevărat. Asta se întâmplă. Şi nu e nevoie ca eu să traduc sau să-i dau o personalitate, deci n-ar… deşi aş putea spune că ghidul meu îmi spune asta chiar acum, nu pot să-l descriu, dar expresia asta descrie perfect fenomenul. Pentru mine, nu a fost un ghid-entitate. A fost acelaşi lucru, dar dacă îl dezbraci de identitate, atunci ar fi doar lucrul în sine. Acesta e modul în care îmi transmitea.

Şi cel mai bun mod de a distinge între acela , acea energie pură de la Sursă, care e Ghidul tău, sau Sinele tău Superior, şi Ego, sau altă Entitate Negativă care încearcă să te influenţeze, este să-ţi asculţi corpurile. Cel mai bun mod de a învăţa cum să faci asta, este să mergi într-un spaţiu foarte larg deschis în interiorul tău şi să-ţi spui o minciună. În loc să spui că numele tău e Bill, spui “Mă numesc George.” Iar asta va rezona greşit. Cumva, undeva, va suna aiurea. Şi atunci ai să ştii când e adevărat şi când nu. Când vine de la Sursă şi când nu. Când vine de la Sinele tău Superior şi când nu.

Bill: Asta seamănă cu calibrarea unui detector de minciuni.

Inelia: Ai dreptate [chicoteşte]. Da.

Bill: Este acelaşi lucru.

Inelia: Corect.

Bill: Ţi se cere să spui o dinadins minciună, astfel încât să vadă efectul asupra maşinii.

Inelia: Corect.

Bill: Mai poţi face asta şi cu un pendul.

Inelia: Da. Corect. Comparaţia e foarte bună. Da. Da.

Bill: Înţeleg. Acum… OK. Deci, dacă luăm exemplul cu fata din parc, când înţelegi semnificaţia completă, că aia e treaba pe care o ai de făcut, mergi acolo şi iat-o că vine. Probabil că se întâmplă ceva, iar tu s-ar putea să nu ştii ce anume. Apoi fata pleacă, iar misiunea ta s-a încheiat.

Inelia: Da.

Bill: Poate că ai vindecat-o, poate că ai oprit-o de la sinucidere sau ai rezolvat o problemă, ceva de genul ăsta. Dar ce e acel proces? Cum funcţionează? Cum îl poţi explica? Cum poţi explica ce se întâmplă?

Inelia: Cel mai bun mod de a-l descrie ar fi că mă concentrez asupra ei. Şi eu sunt acolo 110% în fiecare dimensiune, în fiecare spaţiu-timp în acel moment. Aşa pot eu să… Dar eu nu fac nimic, nu am nicio intenţie. Nu sunt ataşată de rezultat. Nu am nicio curiozitate. Nimic. E doar concentrare totală. Şi ce pare a se întâmpla este că, este altceva – orice ar fi, Forţa divină, energie, Chi, orice – vine şi intră direct în ea ca să rezolve şi să facă ceea ce face, despre care habar n-am ce este. Şi e bun făcut!

Bill: Trebuie să fie unele exemple pe care ai putea să ni le dai, unde ai avut confirmarea acţiunii şi ai văzut efectul de transformare. Poţi să ne spui câte ceva?

Inelia: Da. De exemplu… Da, ar fi un exemplu legat de persoana care mi-a vorbit în portugheză, când eram adolescentă. Trebuie să fi avut 12 sau 13 ani la acel moment. Să mă gândesc… Cred că aveam 13 ani, dar se prea poate să fi avut 12. [râde] Mama era o pesoană foarte sociabilă, extrovertită, şi dădea petreceri la noi acasă aproape la fiecare sfârşit de săptămână. Mereu era petrecere la noi acasă. Şi erau peste 50 de persoane. Şi în acel moment… De obicei, pentru că eu nu sunt extrovertită, intram în cameră, o scrutam cu privirea şi vedeam cine nu vibra la nivel înalt, sau cine vibra la cel mai scăzut nivel, şi mă aşezam lângă acea persoană. Asta făceam.

Bill: Pentru că aşa voiai tu.

Inelia: Da. Acela era comportamentul meu normal.

Bill: OK.

Inelia: Pentru asta eram aici, cred. Corect? E ca… “De ce respiri?” “Pentru că trebuie.” [râde] Sau pentru că aşa facem noi, respirăm. Şi… deci mă aşezam lângă ei şi le simţeam vibraţia crescând din ce în ce mai mult. Uneori priveam şi vedeam ceva ca nişte bucăţi de umbră, şi le dădeam la o parte. Dar numai când mi se spunea. Era cam aşa: “Uită-te la acel punct. Centrul acelui mic ceva de colo. Iar eu mă uitam la el, iar el se dizolva, dispărea.

Dar cu această persoană, stăteam lângă el, cum v-am spus, de vreo oră-două. Şi discutam. Am avut o conversaţie lungă de tot, despre tot felul de lucruri, diferite subiecte şi teme. Şi dintr-o dată el se întoarce spre mine şi zice: “Unde ai învăţat portugheza?”

Şi eu mă uit la el şi zic: “Niciodată! Nu vorbesc portugheza.” Şi el zice: “Vai, dar vorbeşti cu mine de două ore în portugheză.” Şi eu mă uit la el şi zic: “Ba nu!” La vremea aceea, limba mea principală era spaniola. “Am vorbit în spaniolă.” Iar el spune: “Nu-i adevărat. Eu nu ştiu spaniola.” “Tot timpul ai vorbit cu mine în portugheză.” La momentul acela mi-am spus că tipul e cam dus cu sorcova. [râde] Deci m-am ridicat uşurel şi m-am dus în cealaltă parte a camerei. [chicoteşte] Corect? Atâta doar i-am spus: “Mi-a părut bine de cunoştinţă.” Şi m-am ridicat şi m-am mutat în celaltă parte a sălii.

Câteva zile mai târziu, cred că a fost după o săptămână, s-a întors la noi acasă şi a avut o conversaţie cu mama. Iar eu am tras cu urechea. El a zis că, atunci când a fost la noi la petrecere, ştia de 4 luni că are o boală incurabilă, şi că mai avea doar câteva săptămâni de trăit. Nu ştiu despre ce boală era vorba. Şi că s-a dus din nou la doctor, după petrecere, Şi nu mai avea acea boală terminală. Se vindecase. Nu mai avea nimic. Şi…

Bill: Dispăruse pur şi simplu.

Inelia: Dispăruse pur şi simplu. Şi a ştiut imedia că am fost eu, aşa zicea. Corect? Pentru că el era din Brazilia, iar în Brazilia ei ştiu multe despre vindecători şi ce pot face vindecătorii. După spusele lui, unul din lucrurile pe care aceşti oameni le pot face este să vorbească într-o altă limbă. Că există copii şi adullţi speciali care pot vorbi cu un pacient în limba lui, firesc. Deci el ştia despre asta şi a tras concluziile. De aceea s-a întors şi voia să-mi mulţumească pentru că l-am vindecat, ceva de genul ăsta.

Şi apoi… Deci aceea a fost una din confirmări despre ceva care s-a întâmplat, dar habar n-aveam ce se întâmplă la acea vreme. Nu ştiam că e bolnav. Şi nu ştiam că fusese vindecat. Chiar şi în ziua de azi, amintirea mea e că am vorbit în spaniolă şi n-am nici cea mai vagă idee că am vorbit în portugheză. Dar asta e nerelevant. Nu era nevoie să ştiu nimic din chestiile alea. Şi nici nu ştiam. Dar am aflat. Apoi s-au întâmplat alte lucruri. Uneori oamenii veneau şi ziceau: “Ştii, s-a întâmplat aia şi aia…” iar uneori, o a treia persoană, care nu ştia că am executat o anume misiune psihică, venea ulterior şi-mi spunea, de exemplu: “Am avut un vis despre care ştiu că trebuie neapărat să ţi-l spun.” “Mi s-a spus că trebuie să-ţi povestesc acest vis.” Şi cam aşa se termină lucrările pe care le fac. Deci ei îmi spun ce s-a întâmplat. [chicoteşte]

Şi e cu adevărat interesant, pentru că de obicei, nu sunt curioasă. Nu sunt curioasă cu ce se întâmplă, sau să primesc validare sau dovezi obiective. Dar ce am aflat e că, uneori, acea validare, acea dovadă obiectivă este necesară pentru altcineva.

Bill: În care caz, se manifestă ca o parte a întregului pachet.

Inelia: Corect. Corect.

Bill: Înţeleg. E fascinant… E de-a dreptul fascinant. Şi… OK. Deci, mai adineauri ne-ai dat exemplul cuiva care a fost eliberat de o boală fizică, a fost vindecat de o boală, doar pentru că tu ai stat cu el şi ai vorbit cu el două ore. Ce alt gen de transformări mai pot avea loc? Adică, presupun că e ceva mai mult decât vindecarea fizică.

Inelia: Da. Este… ca o descurcare a energiilor, uneori în acea persoană, astfel încât ei pot gândi mult mai clar. Iar uneori sunt trimisă la un lucrător de lumină care are de încheiat o misiune, sau de continuat o misiune, şi e pe punctul de a renunţa. Corect? Asta mi s-a întâmplat de câteva ori. Şi s-a manifestat în feluri diferite. Şi…

Bill: Deci, e ca o structură de sprijin pentru oameni care fac deja o treabă bună.

Inelia: Corect. Da. Exact.

Bill: OK.

Inelia: Deoarece, vedeţi, ca şi lucrător de lumină, în special cineva care are o misiune foarte mare, va avea [duşmani]… Vor exista entităţi sau oameni care vor încerca să-l oprească. Corect? Şi există momente în timp care… ei ar putea fi scoşi din acea misiune. Ori fizic, complet, sau doar prin… spulberarea voinţei lui de a îndeplini acea misiune. Sau chiar, există puncte de joncţiune, unde persoana e pe cale să-şi înceapă misiunea, şi e pe punctul de a lua o decizie, dar e atât de multă energie negativă injectată, încât probabil că va decide să nu îndeplinească misiunea. Deci apar eu şi anulez acea negativitate astfel încât ei pot face o alegere liberă.

Bill: Fără a fi influenţat negativ.

Inelia: Corect. Corect.

Bill: Deci, e ca şi cum i-ai proteja cu un scut de influenţele negative, ceea ce le permite să ia o decizie pe baza liberului lor arbitru.

Inelia: Exact. Şi atunci ei pot decide să continue. Sau pot decide să nu continue, dar e propria lor voinţă. E o decizie internă, nu forţată de negativitatea care le stă în cale.

Bill: Ai vreo [ofteaz ă] idee, sau suspiciune, sau certitudine cum că ar exista unele lucruri destul de mari pe care le-ai făcut, unele lucruri importante, majore, adică… nu doar legate, de exemplu, de viaţa personală a cuiva, dar ceva care este mult mai vast, mai cuprinzător.

Inelia: Nu prea înţeleg întrebarea, pentru că, până la urmă, totul se rezumă la persaone individuale. Vreau să spun că sunt lucruri diferite pe care eu le fac. Tot ce fac eu este să-mi concentrez atenţia pe ceva sau pe cineva, şi apoi acest ceva sau cineva va fi capabil să rezolve vibraţia sa. Totul este… Şi apoi, trebuie să ne raportăm mereu la scopul final. Şi e vorba despre ridicarea nivelului de vibraţie al planetei. Deci, de exemplu, dacă îmi concentrez atenţia pe o fiinţă extrem de negativă, lucru care mi s-a întâmplat recent, – de fapt, am făcut chiar destul de multe, dar… [râde]

Era unul cu adevărat mare. O fiinţă negativă mare, mare de tot. Şi, când atenţia mea se concentrează pe el, e ca şi cum întregul univers se uită la el, la această făptură. Şi apoi, acea fiinţă poate face diferite lucruri. Ei se pot dizolva în Unime. Ei pot părăsi corpul şi pleca… şi merg să se reîncarneze pe o planetă unde e-n regulă să fii negativ, dar nu e-n regulă să fii acum, pe planeta Pământ, la acel nivel. Corect? Şi… sau ei pot cere iertare. Şi pot fi transformaţi într-o făptură de lumină. Şi… Deci, recent am avut o experienţă, unde mi s-a cerut să-mi petrec timpul cu această fiinţă extrem de negativă, ca… o persoană foarte, foarte negativă de pe planetă. La nivel psihic – nu era… la nivelul obişnuit. Adică, această persoană era extrem de puternică pe fiecare nivel. La nivel social, nivel psihic, nivel mistic Foarte, foarte puternic. Foarte, foarte întunecat.

Bill: Şi fără să intrăm în toate detaliile, în afara cazului că vrei tu asta, care a fost rezultatul acelei sarcini, sau acelei misiuni cu acea persoană?

Inelia: A fost un rezultat foarte interesant, pentru că unul din lucrurile care mi s-a cerut să le fac, a fost să-mi petrec timpul în compania acelei persoane, în spaţiul său. Iar eu n-am vrut să fac asta, pentru că era o persoană dezagreabilă. Foarte negativă. El mi-a arătat nişte lucruri care erau… oribile, despre fapte pe care le făcea sau le-a făcut în viaţa sa altora, pe scară largă. Şi… Deci nu prea voiam să stau în preajma lui. Şi apoi au apărut… Am vorbit cu o prietenă de-a mea care este o paranormală bine acordată şi de asemenea, foarte conştientă. Şi i-am spus această poveste, apoi am zis: “Acest tip parcă ar avea toată această putere.” “Parcă ar fi cea mai puternică persoană de pe planetă.” “Dar nu poate spune nimănui despre asta.” “Şi vrea ca eu să scriu o carte despre ce poate face el şi ce a făcut în viaţa sa.”

Iar ea a spus: “Ştii, am un puternic sentiment că ar trebui s-o faci.” “Cred că ar trebui să stai cu el şi să-l ajuţi să-şi scrie cartea.” Şi această şedere cu el şi scrierea cărţii a fost la un nivel foarte psihic. Corect? Am petrecut timpul împreună la un nivel psihic, iar el mi-a dictat această carte. Deci, am făcut-o. Am petrecut câteva săptămâni cu el, luând notiţe şi a fost… cele mai înspăimântătoare lucruri pe care le-a făcut această persoană.

Apoi am căutat un pic pe Google. Şi tot acest material e documentat! Există oameni care scriu despre “Iată ce se întâmplă, iată ce fac aceşti oameni.” Vorbim despre sacrificii umane şi… copii care sunt sacrificaţi şi li se bea sângele, lucruri din astea. Este… parcă ar fi complet din altă lume, lucruri care nu mi-aş fi imaginat niciodată că se întâmplă pe planetă. Acesta e individul despre care vorbim.

După câteva săptămâni, am avut această experienţă, când am ieşit din corp şi am fost trimisă într-o clădire imensă. Acum, când văd o clădire, e de obicei… este interpretată ca fiind esennţa, străfundurile unei persoane, corpul şi viaţa unei persoane. Iar asta era o clădire uriaşă.

Şi mai era această altă persoană în exterior. Era ca un bărbat, şi el… Când m-am uitat la el, m-am gândit: “Aha, parcă ar fi un paranormal acolo.” Şi el avea toate aceste cărţi şi cruci şi alte obiecte. Şi aştepta să intre în casă, să scape de această făptură. Corect? Apoi m-am gândit, “O, Doamne, dacă intră în acea casă, va fi… va fi făcut arşice. E ca şi cum… va fi complet distrus. Trebuie să stea aici.” Deci, parcă îi transmiteam acea imagine. “Rămâi pe loc. Nu intra în acea casă.” Şi aşa a făcut. A rămas pe loc.

Apoi eu am intrat în interiorul meu şi era întuneric total. Era o energie foarte rea. Şi când intru în acea situaţie nu există judecată. În clipa în care injectezi judecată în întuneric eşti terminat, eşti distrus. Nu poţi sta acolo. Era doar energie. De parcă aş fi plutit într-un mediu albastru, sau roşu, sau verde. Aşa simţeam. Din punct de vedere intelectual pricepusem: “Vai, aşa arată Răul.” Asta e culoarea lui, sau ce-o fi fost. Aşa îl simt cu degetele. [îşi freacă degetul mare de cel arătător] Aşa se simte la pipăit, pe pielea mea. [îşi mângâie obrazul]

Şi am mers prin acea casă şi l-am găsit şezând pe un tron într-o cameră. Stătea acolo şi se uita la mine. Şi parcă… întreaga energie era Răul pur şi nealterat. Şi m-am aşezat lângă el. Şi mă uitam la el. Eu mă uitam la el, iar el se uita la mine. Şi eu nu aveam niciun plan. Nu ştiam ce se va întâmpla, doar stăteam cu el.

Şi dintr-o dată, el a emis o senzaţie, o imagine, o cerere de îndurare. M-a luat prin surprindere. În acel moment am simţit această ţâşnire de energie – Chi – care era iubire pură, necondiţionată, spre el. Iar asta l-a infuzat cu acea lumină şi a fost cam aşa: Uau! A fost, parcă… din altă lume. Şi apoi am dispărut, am ieşit de acolo. Eram înapoi în corpul meu şi am făcut: “Uau, ce-a fost asta? Ce s-a întâmplat cu el?”

Apoi, desigur, vine latura umană şi spune: “Cum de s-a întâmplat asta? L-aş fi putut omorâ, sau, mă rog… Uite ce lucruri josnice a făcut!” Am trecut prin acel scurt moment de emoţie omenească, sau ce-o fi fost…

Bill: Reacţionând omeneşte?

Inelia: Reacţionând, da.

Reacţionând omeneşte pentru o fracţiune de secundă. A fost ca o fracţiune de secundă de… “Cum se poate aşa ceva? Această persoană a făcut toate aceste mizerii de-a lungul a mii de ani. Iar acum este iertat şi înfrumuseţat!” Iată de ce latura umană… partea de judecată, sau latura umană, sau corpul nu pot intra în ecuaţie când fac o astfel de lucrare, pentru că ar fi distrus acest om [arată spre sine] şi n-ar fi făcut lucrarea, care este ridicarea nivelului de vibraţie al planetei. Şi luând întreg acel lucru negativ şi transformându-l în lumină, îl ridică foarte mult.

Bill: Da.

Inelia: Deci, misiune îndeplinită.

Bill: Iar oamenii se tot judecă unii pe alţii de mii de ani, dacă nu cumva mai mult, iar asta n-a schimbat absolut nimic.

Inelia: Nici cel mai mic lucru! Şi lucrul cel mai interesant – iar asta ne duce înapoi la dovada obiectivă – a fost dovada subiectivă, dar a venit de la altcineva. O prietenă de-a mea, care este tot paranormală, m-a sunat în legătură cu acele vise pe care le-a avut… Neapărat trebuia să-mi spună… Mi-a scris un e-mail. Nu m-a sunat, mi-a scris.

Şi zice: “Trebuie să-ţi povestesc acest vis. Nu ştiu despre ce e vorba. Nu ştiu ce-ar putea să însemne, dar ştiu că trebuie să ţi-l spun.” Ea a spus că a intrat într-o clădire imensă, cu mine şi cu această altă persoană, care era un bine-cunoscut parapsiholog, un bărbat. Şi noi mergeam prin acea clădire şi ea a zis… Ea este expert Feng Shui. [ea pronunţă ca Feng Şui] Expert Feng Shui. Cum se pronunţă asta? Feng Shui?

Bill: Feng Shui [el pronunţă ca Făng Şuei]... cred.

Inelia: Feng Shui. OK. Deci ea este expert Feng Shui. Deci ştie despre energiile dintr-o casă. Ea intră… când intră într-o casă ea citeşte energiile cu conştiinţa ei psihică şi apoi face schimbările necesare, modifică acele energii.

Ea mergea prin această casă, care era strident de curată. Era complet goală şi curată, de parcă n-ar fi fost nicio energie în ea. Şi putea vedea unde fuseseră scoase tablourile de pe pereţi şi totul fusese înlăturat. Şi când eu… unul din lucrurile care se întâmplaseră a fost că când acest lucru s-a încheiat, cu această clădire, şi persoana a fost infuzată cu lumină, părea de parcă i se acordase clemenţa, iar el luase toate lucrurile cu el.

Iar acum, ea retransmitea acest vis despre cum s-a încheiat celaltă poveste, deci, într-un fel, am obţinut confirmarea. [chicoteşte]

Bill: Da.

Inelia: Ce s-a întâmplat. Da. Asta a fost.

Bill: Ca să facem un rezumat, această clădire pe care ai vizitat-o, era un loc real, nu era un fel de situaţie astrală, simbolică?

Inelia: Corect.

Bill: Era o clădire reală, în universul fizic. Iar el era cu adevărat acolo, într-un trup, şezînd pe tronul lui. Şi apoi, în mod astral, sau înt-o anume formă non-fizică, tu te-ai aşezat lângă el, dar el ştia că tu eşti acolo?

Inelia: Da. Ooo, desigur.

Bill: Ca fiinţă umană, în timp real, el ştia că tu eşti acolo?

Inelia: Da, desigur! Era foarte conştient de asta. Ştia. Da.

Bill: Deci acesta e un exemplu, dacă înţeleg eu bine, în care doar fiind lângă acea persoană şi concentrându-ţi toată atenţia – mai devreme ai spus 110% din atenţia ta asupra acestei persoane – acest lucru are un fel de efect transformator prin intermediul a ceva care operază prin tine?

Inelia: Întocmai.

Bill: Şi nu adaugi nimic, nu gândeşti, nu judeci, nu tragi concluzii…

Inelia: Nu.

Bill: Acţionezi doar ca o lentilă?

Inelia: Corect. Şi motivul pentru care e necesar să faci aşa, este pentru că, pentru a influenţa mersul lucrurilor pe planetă, în special cele referitoare la probleme umane, trebuie să fii om, altfel se cheamă că interferezi. Dar ca fiinţă umană, poţi să faci anumite lucruri pentru a influenţa şi interfera, în cadrul umanităţii, al colectivităţii.

Deci, e un fel de buclă în legea interferenţei, ca o clauză pe care o poţi folosi pentru a face să se întâmple nişte lucruri.

Bill: Da. Deci tu… Deci, ce spui tu aici e că, în calitate de fiinţă umană, te poziţionezi şi te concentrezi şi devii această lentilă. Te plasezi la locul potrivit, apoi Ceva operează prin intermediul tău?

Inelia: Da.

Bill: Iar funcţia ta este, de fapt, să fii o lentilă şi să duci acea lentilă la locul şi momentul care ţi se dau, ca nişte instrucţiuni?

Inelia: Da.

Bill: Şi că nu există nimic personal sau de ego ataşat la asta. E doar o funcţie?

Inelia: Corect. E doar o funcţie. Iar cealaltă parte a acelei lentile este cealaltă fiinţă. Iar acea fiinţă trebuie să aibă o conexiune cu mine, bazată pe propria ei voinţă. Nu pot intra cu forţa în cineva. Negativă, positivă, oricum ai numi-o – culoarea lucrării lor aici. Nu pot forţa conexiunea cu cineva. Trebuie să fie voinţă de cealaltă parte să se cupleze cu mine la un anumit nivel.

Bill: Când stăteai lângă fata aceea pe bancă, în parc, era vreun fel de cuplaj? Precum “Bună!”, sau ceva de genul acesta… Astfel încât ea ia la cunoştinţă că tu eşti acolo şi e de acord să fii acolo.

Inelia: Corect. De obicei, acordul e la un nivel mai înalt. Deci ea a fost de acord să primească un ajutor la acel moment, ori chiar a cerut ajutor, ori s-a rugat pentru ajutor şi acel ajutor a sosit.

Bill: Corect. Da. Înţeleg.

Inelia: Dar la nivel fizic, în special dacă am de-a face cu un lucrător de lumină care e pe deplin conştient, Eu voi… Eu doar pot să-i anunţ că sunt aici şi apoi ei trebuie să invite şi apoi ei trebuie să ceară [râde] sau să fie de acord cu interacţiunea.

Bill: Da. Păi, hai să mai facem un pas… e atât de minunat să faci un interviu cu un telepat, pentru că ştii precis ce te voi întreba. [râd am ândoi] Când ţi s-a dat persoana mea ca ţintă… OK. De fapt, telepatia nu funcţionează cu o cameră video. Trebuie să spui ceva! ţi s-a dat numele meu, da?

Inelia: Corect. Uneori…

Bill: Bill Ryan. Doar atât?

Inelia: Nu. Doar Bill.

Bill: Bill?

Inelia: “Bill” şi “Avalon”.

Bill: “Bill” şi “Avalon”.

Inelia: Da.

Bill: Şi aceste nume nu însemnau nimic pentru tine?

Inelia: Nu, nimic, nu auzisem de tine până atunci! Îmi pare rău! [râd amândoi]

Bill: Deci…

Inelia: Dar se întâmplă des. Primesc un nume şi, de obicei, îmi ia câteva săptămâni să-l găsesc, să găsesc persoana sau relaţia, pentru că mai primesc şi alte indicii. Dar cu tine a fost foarte rapid. În mod normal, când găsesc pe cineva foarte repede, este pentru că e urgent. E cumva… “fă o pauză”. Habar n-am, de obicei [râde] cum, dar… Uneori mi se arată într-o manieră grafică.

Cu tine, am primit Bill şi Avalon. Deci m-am dus la calculator. Am scris Bill Avalon şi a apărut situl tău. Şi interviul tău… ultimul interviu pe care îl făcuseşi. Deci, m-am înscris pe forum şi am postat un anunţ, care avea menirea să fie un steguleţ pe care tu să-l vezi. Mesajul meu avea energie în el, astfel încât să nu fie ratat. Dar după aceea tu trebuia să mă contactezi, de fapt, pe mine, pentru că eu nu puteam… să ies în drum şi să zic: “Hei, trebuie să lucrez cu tine.” [chicoteşte] Corect?

Bill: Da. Trebuia să aştepţi ca eu să te contactez?

Inelia: Da.

Bill: Exact aşa am făcut.

Inelia: Corect. Da. Eu pot doar să spun: “Uite, sunt aici. Şi pot face asta.” Ori trimiţând un email, ori un mesaj personal sau postând pe forum, să te anunţ că sunt aici. Apoi, cealaltă persoană trebuie să spună: “Aş vrea să te văd,” “Aş vrea să iau legătura cu tine.” “Aş vrea să vorbesc cu tine.”

Bill: Da. Deci felul în care m-ai contactat pe mine e un studiu de caz perfect al modului tău de operare? [râde]

Inelia: Da, a fost. Da. Da.

Bill: E uimitor. Şi iată-ne aici. În regulă! Şi aceste sarcini, sau misiuni – câte ai avut în viaţa ta?

Inelia: [ofteaz ă] A, e greu de spus.

Bill: Sute? Mii? Câte? Multe, foarte multe?

Inelia: Foarte mare.

Bill: Un număr foarte mare.

Inelia: Da. Da. Şi unele din ele sunt mici. Unele sunt doar să merg undeva, să fiu undeva sau să spun ceva cuiva.

Bill: Doar un lucru mărunt, care ar putea să ia doar o părticică dintr-o zi?

Inelia: Corect. Da.

Bill: Şi apoi încă ceva. Cred că mi-ai spus că unele misiuni continuă pe parcursul mai multor…

Inelia: Ani.

Bill: …pentru o perioadă mai lungă.

Inelia: Da… Ani de zile, uneori.

Bill: Ai vreo idee de ce unele probleme îţi iau mai mult timp să le rezolvi?

Inelia: Nu. Nu m-am întrebat niciodată. Niciodată nu am avut curiozitatea… de ce unele sunt rapide, iar altele nu.

Bill: Pentru că nu e rolul tău să analizezi?

Inelia: Corect. Nu e treaba mea să analizez sau să fiu curioasă sau să încerc să conectez punctele. [râde] Atât şi nimic mai mult!

Bill: Da. Eşti curioasă? Sau îţi înnăbuşi cumva curiozitatea?

Inelia: Nu sunt deloc.

Bill: Nu eşti deloc curioasă?

Inelia: Nu, nu. E vorba doar de punctele de atenţie. Adică, ar trebui să mă concentrez pe prea multe lucruri, că, dacă m-aş mai concentra şi pe curiozitate, ar fi prea… poţi face doar câteva. [râde]

Dar e interesant şi amuzant când apare dovada sau apare sincronicitatea, care îmi arată motivele şi metodele şi toate celelalte piese, pentru că nu lucrez de capul meu. Totul e orchestrat de fiinţe superioare, sau Sinele, sau ce-o fi el, Universul. Şi există mii şi mii de oameni pe planetă care fac ce fac eu. Şi alte mii şi mii şi alte milioane, care fac alte lucruri care pe mine mă depăşesc, dar ar putea fi o parte din ceea ce fac eu.

Bill: Cum ai putea descrie cel mai bine entitatea de la care primeşti informaţii? Cine sau ce este? Care e sursa informaţiilor, instrucţiunilor, etc.?

Inelia: OK. [tu şeşte, oftează] Vine prin diferite nivele. Una dintre ele, pe care o pot descrie foarte rapid, pentru că am focalizarea pe ambele, este Unimea-fără-formă, care e prezentă peste tot. Corect? Precum Sursa Divină.

Bill: Unimea fundamentală?

Inelia: Corect. Corect. Care există în afara matricei spaţiu-timp. Iar o scânteie din Ea… [s-a desprins şi] a venit aici ca să facă o anumită lucrare, dar motivul acestei lucrări… pentru că nu are nicio ataşare la ce se întâmplă de fapt pe planetă, dacă stam să ne gândim. Iar ataşamentul, sau cererea a venit de la alte fiinţe sau nivel… oameni care… ăăă, a fost o mare chemare de la Planetă, ca entitate şi fiinţele de lumină de pe planetă, care au strigat “Ajutor!” Corect? “Ca să facem asta, avem nevoie de ajutor.”

Şi acea chemare a ieşit, şi n-a fost doar o chemare planetară. A fost şi de la alte fiinţe din Galaxie, care vor fi afectate de ceea ce se întâmplă pe planetă, poate că nu astăzi, poate că, peste un milion de ani, iar acea chemare a fost uriaşă. O chemare imensă de la fiinţe conştiente, pentru a provoca un fel de intervenţie pe planetă care să-i permită – în această linie temporală – să… să-i permită să facă schimbarea pe care este menită s-o facă iar negativitatea încearcă s-o oprească. Deci, a fost o chemare colosală, acesta e motivul pentru care fiinţe precum eu pot veni în matricea spaţio-temporală şi face lucrarea, pentu că e un răspuns la acea chemare. Planeta are o traiectorie pe care o urmează firesc. E o traiectorie evoluţionară.

Bill: Adică civilizaţia, cultura, oamenii care trăiesc aici?

Inelia: Totul.

Bill: OK.

Inelia: Plantele, pietrele, apa, oamenii. Toate acestea formează o singură entitate. Deşi oamenii gândesc: “Aa, noi suntem pe planetă şi am fost puşi aici, deci nu suntem, efectiv, de-ai planetei ”. Asta-i o iluzie, pentru că ei sunt făcuţi din aceeaşi materie din care e făcută planeta, din punct de vedere fizic. Corect? Carnea e făcută din acelaşi material.

A venit de pe planetă. Este hrănită de planetă. Este o parte a planetei. Totul e o singură fiinţă integrată, cu diferite niveluri de conştiinţă în interior, – incluzând obştea omenească şi alte obşti de fiinţe conştiente care există pe planetă şi au fost aici de milioane de ani.

Iar această planetă, ca o unitate, are o traiectorie de evoluţie. Ce se întâmplă acum, e că în acest moment şi în această linie temporală, există forţe care încearcă să oprească evoluţia, pentru că, pentru ei, evoluţia planetei [chicoteşte] nu e profitabilă. Corect?

Bill: OK. Inelia: Apoi trebuie să vorbim despre legile existenţei. Pentru ca asta să existe, avem legi. Avem legea liberului arbitru, de exemplu, care este violată peste tot pe această panetă. Avem legea spaţio-temporală, traiectoria pe care oamenii o trăiesc, timpul linear, este o lege. Iar legile sunt un fel de reguli convenite de către fiinţele venite aici să joace un joc.

Bill: Regulile jocului.

Inelia: Corect. Deci, dacă dintr-o dată regulile sunt încălcate, majoritatea jucătorilor se pot întoarce şi spune: “Să vină arbitrul, pentru că acest joc nu e corect.” Da?

Bill: Da. Este fascinant; cu mulţi ani în urmă am cunoscut pe cineva, care făcea ceva foarte similar cu ce faci tu iar el îşi spunea “arbitru”.

Inelia: Ah, da! [râde]

Bill: Şi spunea că mai cunoaşte şi alţi arbitri. Şi… Adică, aceasta e o întreagă conversaţie pe care noi încă nu am avut-o. El era un om minunat, şi spunea că […] unde el intra “psihic” într-o anumită situaţie şi aceste făpturi rele, josnice, dădeau cu ochii de el şi fugeau. [râd amândoi] Desigur, el îi găsea şi-i alunga întotdeauna!

Inelia: Corect.

Bill: E o poveste întreagă. Dar… Aceea a fost prima mea exp… E foarte interesant. Aceasta a fost prima mea experienţă cu acest gen de persoană. I-am fost chiar folositor în atingerea capacităţilor pe care le-a putut folosi apoi ca să… Adică, el a încheiat un război, de exemplu, de unul singur. E o întreagă poveste despre cum a făcut toate acele lucruri.

Înapoi unde eram. Vorbeam despre… Tu ai venit ca să gestionezi o situaţie în care au fost încălcate regulile, sau unde au fost încălcate învoielile.

Inelia: Corect. Mm-hm.

Bill: Corect.

Inelia: Da. În esenţă… ce se întâmplă pe planetă chiar acum, este foarte negativ şi… păi, la nivel fizic, e o violare a principiului liberului arbitru, pentru că, dacă ţii o colectivitate adormită, deciziile pe care le iau ei sunt influenţate de către cei caru sunt treji şi nu e voinţa lor liberă, cu adevărat.

Bill: E ca şi cum ai opri oamenii de a merge la vot?

Inelia: Da. Desigur. Corect. Sau preiei controlul asupra corpului lor, pentru că ei dorm, şi votezi tu pentru ei. Prin urmare, nu e deloc voinţa lor liber exprimată; aceasta e una dintre regulile care au fost încălcate. Apoi, toate războaiele şi toate celelalte lucruri negative… Frica! Vibraţia fricii stă la baza construcţiei negativităţii.

Şi planeta este bombardată… oamenii planetei, obştea, este bombardată cu frică, de un număr foarte mic de oameni de pe planetă. Corect? De către elita conducătoare. Ei bombardează întreaga populaţie, întreaga planetă, cu frică, prin televiziune, prin războaie, prin crime… propagând toate aceste lucruri, chiar şi muzica! Asta e încă o violare a ceea ce ar trebui să se întâmple aici.

Bill: Corect.

Inelia: E ca un bombardament total.

Bill: Corect. Deci rolul tău, în esnţă, e ca un fel de arbitru într-un joc. Este ca să asigur desfăşurarea corectă a jocului, în concordanţă cu aceste reguli. Şi dacă cineva depăşeşte regulile…

Inelia: ... Fault! [râde]

Bill: …este penalizat, într-un fel… Corect. Şi sunt puşi la punct. Corect?

Inelia: Da. Da.

Bill: Şi, din când în când, trimiţi pe cineva afară din teren?

Inelia: Corect. [râde]

Bill: Deci, discutăm în contextul structurii unui anumit joc, care are un fel de graniţe, sau contur. Acel joc, oricum s-ar numi el… rolul tău este să garantezi că acel joc este jucat aşa cum a fost conceput original şi convenit de către jucători să fie jucat.

Inelia: Corect. Doar dacă toţi jucătorii cad la învoială că vor să schimbe jocul.

Bill: Înţeleg. OK.

Inelia: Şi nu a fost vreo astfel de învoială pe planetă. Iar această planetă nu mai vrea să fie în negativitate.

Bill: Am priceput. OK. OK. Şi crezi că asta e o intervenţie singulară, unică, instantanee? Este suficient să schimbăm linia temporală şi, odată ce am schimbat macazul, fiinţele ca tine, cu o funcţionalitate ca a ta, nu vor mai trebui să fie aici?

Inelia: Da.

Bill: E un răspuns bun! [râde]

Inelia: [râde]. Şi este despre linii temporale, pentru că există alte linii temporale pe această planetă, în care asta nu se întâmplă. Şi există linii în care totul a fost deja rezolvat.

Bill: Asta înseamnă că, în acele linii temporale, Ineliile paralele nu există pentru că nu e necesar să fie acolo?

Inelia: Corect.

Bill: OK.

Deci, în toate aceste realităţi paralele, Inelia e prezentă doar în acelele versiuni ale realităţii unde e nevoie de ea.

Inelia: Corect.

Bill: Unde lucrurile au luat-o razna, pe când în alte locuri, nu.

Inelia: Corect. Dar există nivele diferite.

Bill: OK.

Inelia: Şi este ceva…

Când am venit prima dată în această linie temporală… pentru că, repet, avem acea multitudine de făpturi în realităţi diferite… Când am venit prima dată şi mi-am dat seama că mă aflu în matricea spaţio-temporală, erau anumite lucruri de care nu eram sigură. Unul din ele a fost, cam pe unde mă aflam de-a lungul schimbului. Eram înainte, în timpul, sau după schimb? Nu ştiam. Şi cealălalt era, în care realitate mă aflu? Cât de gravă este? Ce se petrece în această linie temporală? Nici asta nu ştiam.

Şi am aflat când aveam 3 ani. Şi am vrut să ies din joc [râde]. Am avut ceea ce se cheamă o cădere nervoasă, când am aflat că mai există războaie pe planetă, am realizat că… mi-a devenit clar, în ce linie temporală mă aflu. Şi e una din cele mai rele! Ei încă mai au războaie aici! Am fost complet distrusă şi am început să plâng. Am plâns vreo trei zile! Au trebuit să mă ducă la doctor, să-mi facă o injecţie, să mă adoarmă pentru câteva zile.

Apoi m-am trezit şi eram cam aşa: “Nu ştiu dacă îmi pot îndeplini misiunea.” [râde] Acela a fost gândul meu în acel moment, sincer! Credeam cu sinceritate că nu voi fi capabilă s-o duc la bun sfârşit!

Bill: La vârsta de 3 ani?

Inelia: Da.

Bill: Şi îţi aminteşti asta acum, cu claritate, privind înapoi?

Inelia: A, dar n-am uitat niciodată! Era ca un pretext de glumă în familia mea. Câţi copii de 3 ani au o cădere nervoasă[râde] când află că pe planetă încă mai există războaie?! Nu era ceva uşor de uitat.

Bill: Îţi aminteşti fiecare detaliu din copilăria ta?

Inelia: Acum nu. Dar în trecut mi le aminteam pe toate. Aveam amintiri complete despre tot ce s-a întâmplat, despre fiecare carte pe care am citit-o. O carte pe care o citisem cu 10 ani înainte, o puteai ţine în mână, deschide la întâmplare, îmi dădeai numărul paginii, iar eu recitam de pe acea pagină. Am avut acel tip de memorie. Dar a scăzut la un moment dat! [râde] Habar n-am de ce! Poate doar pentru că era “aglomeraţie” prea mare în capul meu! Înţelegi? Deci…

Eu pot, de fapt, privi înapoi, dacă mi se dau data şi ora. Pot privi înapoi şi pot găsi… dar se pare că acum a cam dipărut interesul. Nu ştiu. Dar nu mai am amintirea totală a tot ceea ce mi s-a întâmplat.

Bill: Dar misiunea ta generală, misiunea vieţii tale aici cât de mult succes a avut, sau are? Cum poţi măsura cât de bine o îndeplineşti? Sau, cât de bine o îndeplinim noi, cu sprijinul tău?

Inelia: Cred că uneori aş putea ajuta pe cineva, dar ei nu sunt de acord. Nu vin în întâmpinarea ofertei mele. Uneori îmi zic: “mi-ar fi părut bine ca ei să fi răspuns.” “Ar fi uşurat mult sarcina planetei.” [râde] Nu pot da nume, pentru că i-ar pune într-o situaţie în care liberul arbitru ar fi încălcat, pentru că ei au ales să nu se implice la un anumit nivel.

Bill: E posibil să fie doar o chestie de moment nepotrivit şi să te poţi întoarce la ei să vezi dacă s-ar putea implica mai târziu?

Inelia: De fapt, asta şi fac. [râde].

Bill: Bine.

Inelia: Încerc în fiecare an sau fiecare… Depinde dacă mi se spune să încerc din nou. Mă prezint acolo să văd dacă ei sunt gata, ori, cam aşa ceva…

Bill: Cum s-ar spune, ai câteva misiuni în aşteptare, în care nu ai reuşit să progresezi până acum?

Inelia: Aşa e, da! Totuşi, în cele în care am reuşit contactul nemijlocit, fiecare a fost de succes.

Bill: Dar per total, din punct de vedere al… întregului context, care este…

Inelia: ...planeta.

Bill: …schimbarea cursului evenimentelor.

Inelia: Da.

Bill: Şi… restaurarea liberului arbitru şi a autodeterminării pentru cetăţenii plantei. Cât de avansaţi suntem?

Putem măsura asta? Suntem pe drumul cel bun?

Inelia: [oftează] Ne descurcăm foarte bine. Mult peste orice aşteptări şi de asemenea, cu perspecive largi. Nu există limite pentru cât de mult [râde] poate fi realizat.

Bill: Deci este larg deschisă în privinţa gradului de potenţial pozitiv?

Inelia: Corect. Da.

Bill: Asta vrei să spui. Nu în privinţa… dacă vom reuşi sau nu.

Inelia: O, nu, vom reuşi! [râde]

Bill: OK. Corect.

Inelia: Şi cât de brutal va fi, cât de greu va fi pentru majoritatea oamenilor de pe planetă, este tot deschis. Nu va fi chiar aşa rău cum ar fi putut fi. Corect?

Bill: Mm-hm.

Inelia: Dar cât de rău devine, depinde numai de colectivitate. Depinde de fiecare individ care alege să-şi înfrunte frica.

Bill: Hmm!

Inelia: Fiecare persoană care o face, fiecare persoană care decide să nu se lase antrenată de frică, adaugă un pic de vibraţie mai înaltă la vibraţia planetei şi o afectează pentru alte sute de persoane.

Bill: Corect. Deci, tu spui că… vom reuşi, cu siguranţă.

Inelia: Da.

Bill: Dar că variabila necunoscută determină dificultatea acestui demers?

Inelia: Da. [râde] Asta va fi decis de către conştiinţa colectivă.

Bill: Corect.

Inelia: Se va întâmpla ceea ce are nevoie conştiinţa colectivă.

Bill: Asta înseamnă că noi am schimbat cursul evenimentelor, sau e prea simplist spus aşa, pentru că depinde de linia temporală pe care suntem angajaţi...

Inelia: Corect.

Bill: …şi depinde de… ca…

Inelia: individ. [râde]

Bill: Let Dă-mi voie să reformulez întrebarea. E o chestiune de… noi am putea fi pe oricare linie temporală, iar unele din ere sunt mai dure decât altele, dar că se pare că ele converg toate către punctul corect?

Inelia: Mm-hm. OK. Deci fiecare individ de pe planetă are controlul asupra propriei lui linii temporale. Şi acesta e unul din secretele pe care elita nu vrea ca tu să le afli, pentru că, dacă persoanele sunt capabile să-şi schimbe cursul propriu, nu vor alege unul în care să fie sclavi pentru restul vieţii. Vor alege unul în care ei se pot manifesta oricum doresc şi trăi oriunde doresc şi să aibă o viaţă minunată.

Bill: Corect.

Inelia: Deci, când vorbim despre cum am schimbat noi cursul, întrebarea corectă ar fi: “Mi-am schimbat eu cursul?” Şi alăturarea la cei care doresc aceeaşi linie temporală pe care o vreau şi eu. [râde]

Bill: Acum am metafora vizuală a – în ghilimele – “Liniei Temporale”, ca fiind de fapt această funie împletită făcută din milioane de fire subţiri...

Inelia: Mm-hm.

Bill: ... sunt împletite...

Inelia: Corect.

Bill: ... …în orice număr de permutaţii diferite să facă o linie temporală.

Inelia: Da.

Bill: Şi fiecare dintre noi crează acel fir, după cum dorim Şi ne aliniem altora care îşi creează firele după cum doresc.

Inelia: Exact. Şi care au o alegere conştientă a acelui fir şi înşiruire şi alăturare, nu vom mai avea sclavie. E imposibil. Nu vom mai avea războaie, decât dacă există un grup care se joacă de-a războiul, şi ei îşi pot crea propria linie temporală împreună.

Bill: Uau! Acesta este un gând “moderat de uluitor”, aş spune. Într-o conversaţie anterioară pe care am avut-o mai deunăzi, ai pus un fel de procentaj pe el. Ai spus că e gestionat 70%, iar asta s-ar putea să nu fie chiar ce-ai spus tu. La ce te referai?

Inelia: O tranziţie lină, fără haos, şi… milioane de vieţi pierdute.

Bill: Ah Ah, OK. Am priceput. În regulă. Deci acel 70% este un fel de scală “lin-aspru”.

Inelia: Corect. [râde]

Bill: OK. But Dar, de fapt, ce spui tu e că rezultatul total e asigurat.

Inelia: Categoric, da.

Bill: Dacă am înţeles eu bine, când ai venit tu aici, cu câteva decenii în urmă, tu… rezultatul nu era asigurat. Iar de atunci, condiţiile s-au schimbat. Iar acum este asigurat.

Inelia: Da.

Bill: OK. Şi, asamblând toate acestea, eu nu încerc să simplific lucrurile aşa de brutal, încât să spun că tu singură ai făcut asta. Ai spus mai devreme, ai vrut să subliniezi, că, desigur, nu singură. E vorba de o întreagă mişcare. E un întreg concept. E un effort de muncă în echipă, cu zeci de mii de oameni implicaţi. Şi n-o să-i ştim niciodată pe cei mai mulţi dintre ei.

Inelia: Eu aş spune milioane.

Bill: Mil… Da. în moduri diferite.

Inelia: Corect.

Bill: Sunt fiinţe care s-au încarnat aici de oriunde şi oricând.

Inelia: În Universul cunoscut. [râde]

Bill: Exact. Da. Din Univers şi din afara Universului.

Inelia: Corect.

Bill: Şi din planeta vecină. Adică, se întâmplă tot felul de lucruri aici.

Inelia: Da.

Bill: Mulţi dintre oamenii care privesc acest film poate că au avut întâlniri personale cu unele din aceste fiinţe. Ori, ar putea fi una din acele fiinţe ei înşişi.

Inelia: Corect.

Bill: Pot fi ei înşişi acele fiinţe fără ca măcar să-şi dea seama, iar acest film îi va trezi! Ce zici de asta?

Inelia: [râde] Da.

Bill: [râde] Pentru că aici, noi avem o ocazie interesantă: în loc ca tu să stai lângă cineva pe o bancă într-un parc, sau să mergi să vizitezi personal un despot rău, întunecat, pe tronul său în casa sa, poţi face asta virtual, prin intermediul acestui film, prin reprezentarea prezenţei tale.

Inelia: Corect.

Bill: Cu fiecare om care vede asta, zeci de mii de oameni, şi probabil că acesta e şi motivul pe care facem acest film.

Inelia: Nu e nicio coincidenţă că tu urmăreşti acest film chiar acum. [râde]

Bill: [râde] Nu aveţi cum să scăpaţi. Asta e… Da, asta e… Adică, vreau să spun că acest gând mi-a trecut chiar acum prin cap. Dar ar putea fi ceva în asta, nu-i aşa?

Inelia: [râde]

Bill: [râde]

***********************

Bill: Deci, Inelia, suntem acum cu două săptămâni mai târziu. Mai este ceva, de asemenea, care ar putea fi folositor de spus, deoarece, în interviu ai vorbit despre linii temporale paralele, despre diferite realităţi alternative, pe care, până la un punct, le putem alege să le trăim.

Dar chiar acum lucrurile sunt foarte derutante. Ai profeţii, şi predicţii, şi viziuni, şi vise, şi oameni care gândesc: “O, Doamne! Se va întâmpla aia şi ailaltă.” şi oameni cărora li s-a spus anumite chestii de către fiinţe astrale şi extratereştri, iar mai apoi aceste lucruri nu se întâmplă.

Ce înseamnă toate acestea? Ce sfat poţi să dai oricui este îngrijorat de ce li s-a spus că se va întâmpla sau că s-ar putea întâmpla?

Inelia: Există un aspect cu adevărat interesant, pentru că, atunci când informaţia este făcută publică, noi alegem, în mod colectiv, să fim sau să nu fim de acord asupra ei. [râde]

Bill: Deci, primul lucru pe care l-aş spune este să nu fim de acord. Ce ai spune oamenilor care… care au văzut totul până aici şi pur şi simplu nu pot crede ce spui tu? Ei nu pot crede că eşti reală, deoarece circulă atâte materiale care nu sunt reale sau care sunt înşelătoare. Şi ei gândesc: “Ştii ceva ? Am să merg mai departe la altceva, pentru că fimul ăsta e cam aiurea.”

Inelia: Aş vrea să confirm existenţa acelei realităţi şi cred că ai ales calea perfectă, care este să caut în altă parte, pentru că eu nu sunt reală pentru tine şi nu voi fi niciodată reală pentru tine. Sunt de acord, ai perfectă dreptate.

Bill: Sau ai putea deveni reală, când ei văd filmul a doua oară.

Inelia: Se poate.

Bill: [râde]

Inelia: Atunci realitatea lor ar fi schimbată.

Bill: OK. Şi ştiu că mai e ceva despre care ai fi vrut să vorbeşti. Există posibilitatea unei neînţelegeri, că oamenii vor crede că tu eşti un fel de făcător de minuni care face un semn cu o baghetă magică şi repară nişte lucruri şi poţi prelua comenzi şi rezolva probleme pentru oameni, şi că iei decizii despre ce să faci şi ce să nu faci şi aşa mai departe. Şi există o clarificare despre asta, care ar fi folositor ca tu să o subliniezi.

Inelia: Da. Eu nu aleg niciodată cu cine să lucrez. Asta vine de la Sinele meu Superior, sau intervenţia divină sau cum vrei s-o numim. Corect? [chicoteşte] Dar în esenţă, eu mă concentrez pe conştiinţa colectivă. Deci, dacă credeţi că eu am ceva de oferit, puteţi merge pe situl meu, unde sunt tone de informaţie, exerciţii şi lucruri pe care le puteţi face. Dar eu nu mai lucrez cu oamenii individual, pentru că acum suntem într-o epocă diferită. Nu mai e “ce poate face Inelia pentru voi”, este ca… voi să progresaţi către chemare. Aceasta e o chemare la acţiune – de aceea am fost de acord să fac acest interviu – şi să spuneţi “Cum aş putea eu, ca spectator, să fac un pas înainte şi să ajut această lucrare?” Corect? “Unde e bucuria ta? Unde e pasiunea ta? Urmaţi-o!”

Bill: Deci nu eşti un reparator. Eşti un catalizator. Corect?

Inelia: Da, un catalizator. Acela ar fi cuvântul potrivit. Un catalizator. Şi tu poţi deveni catalizatorul. Problema e… cum o faci? Corect? Ridică-ţi nivelul de vibraţie şi vei deveni tu însuţi un catalizator.

Bill: Deci noi putem fi cu toţii catalizatori reciproci..

Inelia: Categoric.

Bill: Aceasta este sinergia existentă potenţial.

Inelia: O, da.

Bill: Pentru că e o problemă, nu-i aşa, că oamenii caută întotdeauna pe cineva care să-i elibereze, să facă ceva pentru ei, să-i salveze, să-i scoată din situaţia actuală. Ei aşteaptă Înălţarea. Aşteaptă ca Dumnezeu sau extratereştrii să vină să-i salveze. Şi ultimul lucru pe care ţi-l doreşti este să intri în acest rol, deoarece nu pentru asta eşti aici.

Inelia: N-am să fac asta. [râde] Una din probleme e că nu e vina persoanei, deoarece aşa a fost “descărcat programul”, în aşa fel încât elitele să aibă control absolut. Corect? Oamenilor le-au fost luate puterile atât de mult, încât nici măcar nu-şi dau seama că se pot ajuta singuri. Dar ei pot. Fiecare individ poate face asta. Fiecare individ poate fi un catalizator nu numai pentru propria lui viaţă, dar şi pentru toţi cei din jurul lui.

Bill: Deci, acesta sună ca unul dintre mesajele tale cele mai importante. Oricine poate avea acces la ceea ce tu ai fost dăruită să ai acces. Nimeni nu are nevoie de permisiunea nimănui să înceapă lucrarea şi să repare lucruri. Nimeni nu are nevoie să fie condus, organizat. Nimeni nu are nevoie ca cineva să-i spună “Iată semnalul de start. Să mergem!”

Inelia: Corect.

Bill: Tu doar îi încurajezi pe oameni să se împuternicească şi să persevereze în relizarea misiuniilor pe pământ.

Inelia: Categoric, da. Şi altă idee aici este că ne-am născut cu toate aceste însuşiri. Corect? Iar prin programare, educaţie, situaţie culturală, etc., le-am pierdut pe parcurs. Eu însămi mi-am pierdut unele însuşiri. Şi eu personal trebuie să fac eforturi ori de a le recăpăta, ori da a afla de ce. Corect?

Bill: Deci, toate sunt acolo. Iar dacă s-a pierdut ceva, nu s-a pierdut cu adevărat. A fost dezactivat temporar, tot ce trebuie să faci este să-l găseşti din nou.

Inelia: Corect. Da. Trebuie să-l găseşti din nou. Totuşi, aspectul cel mai important în legătură cu aceste însuşiri este că nu e vorba de a muta scaune de colo-colo prin cameră. Nu e vorba de a citi minţile oamenilor. Nu e vorba de vindecarea bolnavilor. Este vorba despre dezvoltarea ta personală în conştiinţă şi vibraţie înaltă, e că te poţi face să vibrezi la cea mai înaltă frecvenţă posibilă, şi toate aceste însuşiri vor apărea. Corect? Dintr-o dată, oamenii vor începe să se simtă mai bine în preajma ta, dintr-o dată, vei capabil să faci… vei fi capabil să fii mult mai eficient, cu ajutorul acestor însuşiri, în ridicarea vibraţiilor planetei, ori în transformarea ei într-o lume mai bună, cu alte cuvinte.

Dar dacă te apuci de treabă şi devii obsedat de a muta o masă prin cameră, aia nu e… Vreau să spun că, poate, da, există oameni care pot face asta. Vei reuşi s-o faci, în cele din urmă, dar cum ajută asta? Să zicem că te ridici în picioare, apuci o masă şi o muţi prin cameră [cu forţa gândului]. Cu ce ajută asta planeta? Da?

Bill: Eu găsesc o analogie bună în Războiul Stelelor. E atât de mult adevăr în acel film minunat. Îl avem pe micul Yoda, care are toate aceste puteri, iar el îi arată lui Luke cum poate să-şi ridice nava din mlaştină cu capacitatea lui de levitaţie de la distanţă. Dar nu acesta e tema filmului. Tema filmului este puterea Forţei. Şi cum să învingi partea întunecată şi cum să-ţi recuperezi însuşirile, ca să le cuplezi cu ale altora, ca să învingi Imperiul, ca să spunem aşa.

Inelia: Categoric, da. [râde]

Bill: Şi nu e despre trucuri de magie.

Inelia: Nu, nu e despre trucuri.

Bill: The magic tricks are fun and they're a side effect and they're absolutely not important. And...

Inelia: Trucurile sunt amuzante, dar sunt efecte secundare, nu sunt importante deloc.

Bill: Nu sunt importante, nu. Pentru oricine care este vag interesat, aici, în spatele camerei, eu, Bill Ryan, nu pot face niciun fel de truc, dar asta nu contează. Pot fi un participant cu drepturi depline la acest proces de transformare şi tot ce va trebui să fac este să mânuiesc camera, iar asta e...

Inelia: [chicoteşte] Asta e… Exact. Nu ai nevoie de puteri speciale să apeşi pe buton.

Bill: [râde] O pot face cu mâinile. Nu e nevoie s-o fac cu gândul.

Inelia: Exact.

Bill: Exact. Mai e ceva ce ai vrea să spui ca mesaj final pentru cei ce urmăresc acest material? Vor mai fi şi alte filme. Vor mai fi informaţii. Vor fi… prezentări personale? Ai de gând să faci ateliere, conferinţe…?

Inelia: Posibil, da. Da!

Bill: Mmh. Mmh. Deci asta nu e ultima oară când oamenii te vor vedea în film.

Inelia: Nu. Nu. [chicoteşte]

Bill: [chicoteşte] Aşteptăm cu nerăbdare. Am senzaţia că – dacă-mi este permis să-mi exprim gândurile personale în legătură cu asta – este că acum începe o călătorie foarte interesantă. Şi încurajez pe oricine ne priveşte acum şi care are aceeaşi senzaţie, că asta e o călătorie care doar ce a început. Chiar dacă tu personal ai simţit că a început cu câţiva ani în urmă, ea tot acum începe. E mult de muncă, sunt mulţi oameni cu care să împarţi această călătorie, e mult amuzament şi multe lucruri importante de făcut.

Inelia: Da, aşa e. Şi nu e vorba numai de ce se va întâmpla în următorii doi-trei ani. Şi nu e vorba despre aceste dezastre care au loc pe planetă. Nu despre asta e vorba. Este ce se va întâmpla după.

Bill: Este ce se va întâmpla după aceea.

Inelia: Da.

Bill: Şi pentru tine ar în regulă, dacă n-ar fi niciun dezastru.

Inelia: Oh, desigur! Hai să fim de acord cu asta. [râde]

Bill: [râde] [ieşire în fundal] [muzică]

Click aici pentru prezentarea video





Sprijiniți Project Avalon - faceți o donație:

Donate

Vă mulțumim pentru ajutor.
Generozitatea dumneavoastră ne permite
să ne continuăm munca.

Bill Ryan

bill@projectavalon.net


unique visits

Google+